duminică, 31 ianuarie 2016

Acces Înalt Dimensional prin Intermediul Chakrelor



De Jenny Schiltz
M-am trezit azi dimineață întorcându-mă în corpul meu cu o incredibilă claritate despre lecțiile din acea noapte. Cum acest lucru nu se întâmplă foarte des, am știut că acestea erau informații care era nevoie să fie împărtășite pe scară largă și înțelese.
Chakrele noastre sunt literalmente calea noastră de acces către dimensiunile mai înalte. Gândiți-vă la ele ca la o scală radio, fiecare potrivindu-și postul la o anumită poziție bazându-se pe gândurile noastre. Asta înseamnă că aveți în orice moment puterea de a vă muta ftrecvența din ce în ce mai sus. Frecvența/dimensiunea în care ne aflăm în orice moment nu este stagnantă, noi ne aflăm într-o continuă mișcare și schimbare. Când chakrele voastre sunt aliniate, deschise și echilibrate, vă conectați toate posturile (chakrele) la cea mai înaltă frecvență pe care o puteți menține în acest acum. Deoarece noi curățăm în mod constant cantitatea de lumină și frecvența noi vibrăm la schimbări și accelerăm.


Fără nici o îndoială, gândurile, credințele și tiparele noastre sunt reflectate în chakrele noastre și acest lucru determină realitatea sau dimensiunea în care ne aflăm. 

Frica pentru siguranța noastră, securitate și finanțe ne împiedică să ne deschidem pe deplin chakra rădăcină. Când ne uităm la evenimentele care au loc în lume, putem vedea cât de multe din ceea ce ne înconjoară sunt proiectate să ne păstreze această chakră într-o funcționare necorespunzătoare.

 Neaccesarea puterilor noastre creatoare, neonorarea divinității noastre și credințele noastre în ceea ce privește sexualitatea au impact asupra chakrei noastre sacrale. 

Chakra plexului solar se dezechilibrează atunci când avem nesiguranțe profunde, o lipsă de iubire de sine și frică în ceea ce privește pășirea în puterea noastră personală. Acestea sunt chakrele de jos, cele care este nevoie să fie ”îmblânzite” pe măsură ce facem această călătorie. 

Chakra inimii este locul în care ne păstrăm durerea, mâhnirea și durerea profundă a copilăriei. Pe măsură ce dăm drumul acestor emoții și învățăm să avem încredere în inima noastră, această chakră se deschide mai mult decât am fi crezut vreodată că ar fi posibil. 


Chakra gâtului este o problemă pentru mulți aflați pe această cale deoarece acesta este locul unde ne ținem profunda frică de a ne spune adevărul și a păși în puterea noastră. 

Cel de-al treilea ochi și chakra coroană trec prin transformări majore datorită codurilor care intră și creșterii noastre spirituale. În urma acestui proces glanda pineală se va alungi și va deveni mult mai senzitivă, iar chakra coroană se deschide larg creând o pâlnie prin care să curgă informațiile. Când acest lucru se întâmplă, noi trebuie să eliberăm toate fricile de a avea încredere în profunda noastră intuiție, toate fricile că nu suntem pe calea cea bună și să ne dăm voie să ne conectăm la univers și la Nucleul Galactic. 

Aceasta este o prezentare generală de bază a celor 7 chakre și a ceea ce le influențează, iar pe măsură ce creștem se activează sistemul nostru de 12 chakre. Cu toate acestea, există literalmente sute de chakre care crează un canal de la Sursă la voi. Nu vă pierdeți în detalii, doar să știți că există un frumos canal de chakre care vă conectează cu sursa și prin care curge energia. Când toate chakrele voastre sunt deschise, curățate și aliniate, veți fi în stare să curgeți cu cea mai înaltă frecvență posibilă pe care o puteți deține.

Încercați următorul exercițiu pentru a vă aduce în aliniere.
Relaxați-vă corpul, începeți să respirați profund, reținându-vă respirația pentru câteva secunde la vârf. Când vă simțiți corpul afundându-se în sine, neliniștile dispărând, spuneți următoarele:
Cer ca toate chakrele mele să se deschidă, curețe și alinieze cu cel mai înalt aspect al meu de acolo de unde încep până acolo unde se sfârșesc.
Vizualizați o linie de chakre coborând de la Sursă spre voi, începând să lumineze pe măsură ce sunt energizate și activate formând un canal ce duce direct în chakra voastră coroană. Nu este nici o problemă dacă nu puteți vizualiza Sursa sau să vedeți de unde încep, vedeți doar chakrele coborând spre voi, strălucitoare ca și luminile de pe o pistă de aterizare.
În momentul în care lumina alb aurie mai stralucitoare decat toate stelele, ajunge la chakra voastră coroană, vedeți-o deschizând și curățând fiecare chakră din corpul vostru. Simțiți-o rotindu-se și conectându-se la chakra de deasupra și de dedesupt. Simțiți energia Sursei curgând prin voi. Vedeți-o cum trece prin toate chakrele voastre, în jos în pământ. Conectându-vă la tot și în sus și în jos.
SIMȚIȚI bucuria care curge prin voi în timp ce vă eliberați și curățați chakrele creând un canal prin care lumina să poată curge. 
De fiecare dată când vă curățați, echilibrați și aliniați chakrele, voi creați un canal prin care informația poate curge. Vă familiarizați cu sentimentul de deschidere totală, claritate, bucurie și unime. Cu cât mai des faceți acest lucru, cu atât mai repede veți simți atunci când lucrurile sunt ”în neregulă” cu chakrele voastre. Și când acest lucru se întâmplă (și se va întâmpla, aveți răbdare cu voi înșivă), observați ce se întâmplă: gândurile voastre, evenimentele din jurul vostru și modul în care corpul vostru se simte. Aceasta este oportunitatea voastră de a lucra la schimbarea tiparelor de gândire care crează dezechilibrul. Simți care chakră este ieșită din echilibru. Puneți-vă mâinile deasupra acelei chakre și cereți-le îngerilor să vă ajute să curățați, deschideți și aliniați acea chakră. Simțiți cum reintră în rezonanță.
Întreținerea chakrelor vă va ajuta să vă aliniați astfel încât să puteți accesa dimensiunile mai înalte, să mențineți frecvențele mai înalte până când, așa ca memoria musculară, acest lucru devine ceva natural.
Vă mulțumesc foarte mult tuturor celor care împărtășiți această muncă. Acest lucru este profund apreciat. Multă iubire și binecuvântări tuturor.


Jenny

Traducere Monica Poka




 
Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog DirectoryDirector web luxdesign28.roClickLink.ro