Povestea lui Velhar. Când cântau cristalele în Atlantida…
"– Vreau acum să plutești în jos, în jos și în jos, la suprafața solului. Cobori încet, ca o frunză care plutește din copac, cobori în jos până la suprafața solului, și când ai coborât, vreau să îmi spui primul lucru pe care-l vezi dedesubt, primele impresii după ce ai coborât la suprafața solului. Ai coborât de pe nor?
– Da
– Ce vezi dedesubt?
– Sunt în Atlantida.
– Cum este relieful?
– Văd niște stânci negre și dealuri. În stânga și în spate sunt și munți. Stâncile sunt negre și apele se izbesc de ele. Cobor mai mult. E un golf înconjurat de stânci. E o plajă cu nisip și de pe plaja asta se poate înainta printr-un fel de junglă cu vegetație foarte bogată, verde albăstrui.
– Și vrei să intri în jungla asta? Te atrage?
– Da! e o peșteră la capătul unei cărări. Și intru în peșteră.
– Ce vezi în peșteră? Ești singură?
– Întâi trebuie să stabilesc ce sunt, să mă văd pe mine.
– Ești bărbat sau femeie?
– Stai să văd. Sunt o ființă destul de înaltă… aproape 3 metri, blondă cu ochii verzi. Interesant că… nu mă simt a fi nici bărbat nici femeie. Ceva…
– Ești androgin?
– Îhmm. Așa se simte.
– Ești din Atlantida? Sau ești în afara Atlantidei?
– Sunt în Atlantida, sunt atlant.
– Dar ești androgin…
– Îhmmm.
– OK. Poți să îmi spui cum ești îmbrăcat / îmbrăcată?
– Îhmm… bleu. Niște chestii bleu lungi care curg pe mine. Și am o postură foarte demnă, așa… dignified.
– Îți simți vibrația? Cum e…? Poți să îmi spui?
– E destul de înaltă, da.
– Este un loc sacru?
– Da.
– Ai venit sa faci ceva acolo în mod deosebit?
– Am venit cu treabă. Dar înainte de a intra, vreau să mă mai uit la mine, că nu mi-am stabilit vârsta, sănătatea….Vârsta e cam la 40 de ani, e foarte înalt, longelin… starea de sănătate bună. Ma simt ușor… dar totuși puternic. Așa… este caracterizat de o voință foarte mare. Are capacități mentale deosebite. În mână are o chestie care seamănă cu un toiag, dar e tehnologie… adică nu e toiag, e un băț din metal și la vârf are un cristal. Și în jurul cristalului ăstuia sunt și altele mai mici… În vârf are un fel de ochi cristalul, cam e cum e chakra coroană la om. Și am sentimentul că ființa asta are foarte mare putere. Nu numai fizică, nici numai mentală, e un fel de mag… E un mag, lucrează cu magia, putere magică.
– Așa…
– Și intră în peșteră și peștera e… În fine, trebuie să mergi destul de mult prin ea. E întortocheată.
– Dar nu e naturală? E făcută de oameni? Interiorul?
– E făcută de ființele care fac stânci, care fac peșteri, de specialiști.
– Așa…
– Specialiștii în făcut peșteri.
– Păi cum? (Nedumerire)
– Nu sunt oameni, sunt elfi, sunt din alt regn, dar pot conlucra cu oamenii și în acest caz au construit prin conlucrare. Au construit o sală de ceremonii.
– Oamenii colaborând cu ființele?
– Da, li s-a cerut! Faceți asta, facem asta. Bun, am intrat în peșteră. E un loc deschis către cer.
– Interesant!
– Și acolo sunt stânci negre… și coboară foarte adânc.
– Ce coboară foarte adânc?
– E ca un bazin, e un canal, și acest canal la un moment dat are etaje, paliere ca la lift, când poți opri la diverse etaje.
– Așa și?
– În fine, cobor mental prin acest canal care e orientat deasupra spre cer ca puțul unui lift, și văd diverse intrări la diverse nivele. Și unul din nivele duce la peștera unde ziceam eu ca e sala de cristale.
– Așa…
– Deci această peșteră poate fi accesată și în acest mod intrând pe deasupra în zbor, numai zburând se poate pe deasupra, sau prin junglă, sau printr-un intrând sub apă… și treci prin uși situate în diverse locuri printr-un labirint. În fine, eu am intrat acum printr-un coridor din ăsta. Adică omul acela a intrat.
– Așa…
– Acuma merg prin tunel și sunt bifurcații, sunt încăperi cu inscripții. Seamănă cu limbajul de lumină, e o scriere nealfabetică. E…
– pictografică…
– Da. Apare doar când activezi stâncile.
– Cum activezi stâncile?
– Păi cu toiagul!
– Stâncile sunt de cristal?
– E un fel de piatră informată, precum cristalele… Spui niște cuvinte, rostești niște cuvinte magice care au putere vizualizând niște simboluri și atingi cu toiagul. Sunt toate împreună, nici una singură nu ar fi suficient. Și când se activează se deschid, se rulează, sunt niște stânci băgate pe niște stinghii de piatră în intrânduri, în nișe… și se rulează așa… E ca atunci când le miști cu mintea, înțelegi?
– Aha!
– Nu e nici un arc, nu e nici electricitate! Le miști prin kinestezie, adică le miști cu mintea.
– Tu ai făcut asta acolo?
– Da și pot accesa, pot intra. În aceste încăperi se află cristale, tehnologie. Aceste cristale sunt așezate pe rafturi. Au culori diferite.
– Ce culori au?
– Toate culorile. Au diferite cristale pe rafturi și chiar de diferite culori pe același raft. Și ele funcționează ca niște mașinării!
– Cristalele? Sunt mari sau mici?
– De toate mărimile, pot fi mici cât să ții două, trei în mână, atât de mici. Poți sa le ții pe degete. Atât de mici. Unele sunt montate pe niște spirale de metal. Altele sunt așezate în niște lăcașuri în piatră. Altele sunt băgate în niște globuri pline cu lichid. Hmm, e super!
– Și la ce folosesc?
– Astea sunt pentru divinație, cele din globuri, poți sa te cablezi la ele cu mintea, cu al treilea ochi. Poți sa călătorești stelar, galactic, să faci lucrare astrală. Cu ajutorul lor te poți biloca instant.
Mă cheamă Velhar. Velhar uneori putea, nu întotdeauna… Era o putere energetică foarte mare în aceste aparate. Ori el avea și el nivelul lui când putea merge până la anumit punct, dar avea tendința de a se lăsa dus peste cât putea duce energetic…
– Velhar, ai grijă ce faci!
– Și asta îi provoca stări de disconfort fizic și dureri de cap.
– Dar de ce avea el tendința să se lase așa dus?
– Avea o curiozitate mentală, avea o curiozitate mare, dar trebuia întâi calibrat. Deci Velhar în momentul în care a intrat și a scanat ce e cu această aparatură… A fost luat instant și a fost dus în alte sisteme din stele. Adică în momentul când a întrebat mental ce se face cu tehnologia asta? El deja a început… A fost dus instant în călătorie…
– Și nu se echilibrase?
– Trebuia o perioadă de calibrare mai întâi. Ca un diapazon, înțelegi? Și el nu a făcut asta… Și a început să îl tragă de al 3-lea ochi din cap, înțelegi? Și a plecat.
– Deci practic cu ajutorul acestor cristale…
– Îmi vine informația că astfel de cristale erau și la Șinca Veche. Folosite și la Corbii de Piatră! În aceste temple de pe teritoriul Daciei.
– Și la ce serveau aceste puncte? Era o rețea?
– Diverse civilizații care au ajuns la un anumit nivel au folosit această tehnologie, deci acuma nu mă refer la rețea. Sigur ca exista rețeaua Atlantida. S-a dezvoltat acolo unde a fost civilizația destul de avansată. Au primit tehnologia respectivă.
– Bun. Hai să ne întoarcem la Velhar. Ce face Velhar acuma? S-a recalibrat?
– Velhar mai are încă de primit informații despre cristale. Deci trebuie să îi mai punem întrebări.
– Despre nivele… Ai spus că sunt niște rafturi…
– Cu culori, cu cristale. De fapt nu sunt rafturi, sunt trepte ca la o scară, săpate în piatră. Și în funcție de raftul pe care se aflau cristalele, se puteau face diverse chestii de ordin diferit.
– Ce chestii?
– Pe raftul de jos văd cristale montate în chestii… în niște chestii de lut sau piatră, de diverse mărimi. Asta e interesant. Unele sunt puse în niște vase pline cu un lichid colorat.
– Și la ce folosea lichidul?
– Ahh, e o apă plină cu semicristale. Cumva apa însăși este un cristal. Ajuta la comunicarea cu cristalele lichide. Cele din dreapta sunt montate în niște spirale care sunt sculptate în piatră și ajută la comunicarea cu Mama Pamânt, cu straturile și palierele Mamei Pământ.
– De jos?
– De elfi, de minerale, de delfini, de apă… Pe Pământ existau mai multe lumi. E vorba de dimensiuni și octave, e vorba de lumi… realmente sunt lumi interioare, sunt civilizații ale Pământului. Sunt civilizații interioare.
– De care atlanții știau…
– Atlantida avea prelungiri în diverse dimensiuni.
– Deci cu aceste aparaturi se putea comunica cu lumile interioare…
– Lumile interioare ale Pământului, da. Și se mai putea comunica și cu delfini, cu balene, cu toată cunoașterea din cristalul oceanic. Din apă.
Apa este un cristal plin de informații. Păstrătorii codurilor apei sunt delfinii și balenele. Da. Sunt și cristale micuțe. Astea sunt pentru… dacă vrei să comunici individual cu elfi. Erau și cristale mari care puteau comunica cu angrenaje tehnice ale acestor civilizații, adevărate mașinării cum e un server de calculator, dar sunt și cristale micuțe prin care poți comunica dacă de exemplu e nevoie de o treabă măruntă, ai nevoie de o treabă pe care vrei să ți-o facă un elf, comunicare om la elf, cum ar veni, la nivel micro nu macro. Înțelegi?
– Bun. Asta e toată informația pe care ai primit-o în legătură cu primul etaj de cristale?
– Da. Mai primesc informații referitor la mine…
– În ce calitate puteai intra acolo?
– Eram unul din lucrătorii cu ele, eram unul din păstrătorii lor.
– Și făceai asta în cadrul unei instituții legale sau era ceva ocult?
– Era ceva oficial, era okay. Nu eram în ilegalitate. Informația e că lumea mea vibra la nivel 4D. Existau lumi în octavele dimensiunilor… Iar aceste cristale mai și cântau! Ha ha!
– Cristalele cântau? Cum adică?
– În momentul în care se activau, cristalele începeau să cânte. Era o muzică așa… ca o vibrație pe care o simțeai mental și corporal, o puteai chiar vizualiza! Se formau armonii, solfegii armonice, la care te puteai calibra. Pentru a putea comunica cu o vibrație trebuia să te calibrezi și mulți dintre noi știau să vocalizeze, să facă vocalizări armonice. Dar Velhar era la un nivel în care nu mai avea nevoie să facă vocalize armonice, el se putea recalibra mental mult mai rapid. Dar trecuse și el prin școala de vocalize armonice, era o etapă necesară din pregătirea sa.
– Și la ce foloseau vocalizările astea?
– Păi ca să faci orice, trebuia să fii pe frecvența adecvată. Și ca să găsești frecvența vocalizai până simțeai că asta e! Ai nimerit frecvența potrivită! Era ca un declic energetic și de clar-știință. Pur și simplu știai fără nici o îndoială că asta este, și atunci îți vibra corpul într-un mod special și venea claritatea și vedeai și auzeai culori! Era o chestie sinestezică. Vedeai culori și unii le puteau chiar mirosi și gusta, și îți vibra corpul. În funcție de frecvența la care te calibrai, de asemenea mai putea să îți vuiască în urechi și puteai intra în extaz, puteai chiar avea orgasm… Important era să te controlezi foarte bine în timpul unei recalibrări, altfel nu mai ajungeai unde vroiai și nu îți mai îndeplineai țelul, uitai intenția de lucru inițială. Era nevoie de o disciplină austeră tocmai din cauza orgasmelor și a tentațiilor vibratorii, ca să zic așa. Tinerii începători se lăsau cu ușurință purtați de ele… Era ca și cum te-ai îmbăta, ca o orgie senzorială… Și nu era de dorit așa ceva. Velhar își dezvoltase o disciplină fermă.
– Și pentru ce făceai recalibrările astea?
– Păi era tehnica standard de conectare la cristale. Așa le activai ca să le legi la rețea. Le vibrai pe frecvența potrivită, găseai frecvența rețelei și le armonizai prin vocalize armonice. Odată ce stăpâneai acest „cânt al vibrațiilor”, puteai să creezi rețele.
– Doar prin sunet, prin cântul ăsta…
– Nu doar prin sunet, ci mental. Noi cei care lucram cu cristalele aveam structuri multidimensionale cristaline montate în ADN și în câmpul magnetic al ADN-ului, în jurul capului.
– Erau artificiale?
– Da.
– Adică implantate artificial?
– Da. Implantate artificial.
– Nu te nășteai cu ele?
– Te nășteai cu podurile, adică niște ancore sau cârlige în care se putea fixa tehnologia. Dacă nu aveai ancorele, nu se putea fixa. Ancorele erau dobândite prin munca în alte vieți. E vorba de dezvoltarea anumitor capacități.
– Foarte interesant!
– Activitatea de acest tip se înscria în ADN, și în ADN se formau realmente niște structuri în care se putea agăța tehnologia. Astea există în ADN-ul nostru și noi avem capacitatea de a le activa.
– Câte etaje de cristale erau în cameră?
– Cinci. La etajul de jos erau cristalele pentru comunicarea cu elfii și cu lumile interioare din Pământ. Apoi pe etajele de mai sus erau cristale pentru comunicarea cu dimensiuni stelare, din ce în ce mai sus. Cristalele erau specializate, fiecare din ele era folosit pentru o chestie specială.
Foarte interesant este că uneori cristalele începeau să cânte de la sine. Eu le-am explicat ca fiind tehnologie, dar ele erau de fapt vii. Sunt niște entități care le luminează și le însuflețesc. Uneori se conectau îngeri la ele, se conectau ființe înalte care vroiau să facă lucrări pe Pământ.
Și uneori s-a întâmplat că am intrat în această încăpere și era o cântare acolo și un concert divin! Dacă un păzitor intra acolo în timpul unui astfel de concert, era transfigurat, era proiectat brusc în alte sfere, și de asta păzitorii cereau ghizilor cristalelor să le spună dacă pot intra sau nu, pentru că vibrația putea fi prea înaltă pentru ei. Astfel de locuri erau patronate de entitățile angelice înalte ale cristalelor și ale culorilor, erau entități evoluate, și această încăpere de cristale nu putea fi folosită pentru rău, pentru a face ceva rău.
– Mai explorăm despre cristale sau sondăm ca să aflăm mai multe despre Velhar?
– Pentru moment ajunge despre cristale. Hai să aflăm mai multe despre Velhar.
– Este căsătorit? Are copii?
– Nu. E cum sunt călugării. Trăiește într-o comunitate de oameni asemenea lui. Dar nu sunt nici călugări, nici preoți. E ca o mănăstire. Stau singuri în cămăruțe. Fiecare are cămăruța lui. Aproape toată ziua ei meditează. Cuvântul meditație e pământesc… nu explică bine ce făceau. Ei de fapt călătoreau. Corpul lor fizic este în celulă, în chilie la stupul/mănăstire…. dar o parte din ei este plecată în călătorie prin univers. Velhar studiază, face proiecție astrală, bilocație, merge la școli unde învață.
– Stau singuri?
– Pot sta și câte doi dar stai să vezi, că e o distribuire faină a camerelor! Încăperile sunt sculptate/scobite în stâncă. În stânga e o chilie ovală. Lumina vine din pereți și o poți face mai mare sau mai slabă. Lumina venea din pereți, din piatra peretelui. În orașe se foloseau globuri de piatră care luminau, dar aici era tot peretele care scotea lumină. Era foarte frumos, pentru că erau culori diferite. Mai avea și cristale montate care erau foarte frumoase și emiteau lumină ca niște lămpi. Ce fain e!
Cristalele nu erau numai pentru iluminat frumos, erau și cristale calibrate pentru călătoria în stele și în alte lumi. Putea călători la bibliotecile de pe Arcturus! Putea să meargă în templele din Pleiade! Fiecare glob de cristal era calibrat la un anumit loc și când zic meditație înseamnă că el călătorește unde vrea și învață. Dar învață ca trăire, nu mental. El nu scrie nimic niciodată. El experimentează, înțelege, trăiește. E vorba de trăiri la nivel poți să zici și fizic, emoțional, mental… stări, culori, experiențe, emoții… Nu există vocabular standard la nivel 3D care să arate ce înseamnă „a învăța” în condițiile astea.
În partea dreaptă mai este o chilie a colegului său, iar între chilii este o cameră comună, un fel de living room mult mai luminat. Acolo este o masă de piatră caldă în sensul că nu era rece, puteai chiar să dormi pe ea fără să îți fie frig. Era o piatră artificială în sensul că ei turnau scaune, mese, altare etc în formele dorite.
Cele două chilii erau în oglindă. Oamenii erau distribuiți doi câte doi.
– De ce erau doi câte doi?
– Pentru socializare.
– Colegul era tot androgin?
– Da. Nu era nimic sexual între ei, nu. Am uitat să spun că Velhar arată ca un bărbat.
– A transcens sexul? Spunei că e androgin.
– Nu mai avea dorințe sexuale, nu prea îl mai interesau momentan. Trăia 700 de ani… Avea cam 500 de ani acum și arăta ca la 40 de ani. Nu avea nici o problemă de sănătate.
În trecut au fost perioade când a fost femeie, când arăta ca femeie. Același corp arăta feminin și a experimentat sexualitatea ca femeie atunci. Avea în el potențial feminin pe care îl putea scoate la folosire ca să acceseze lucruri feminine. Dar nu dorea asta momentan. Unde era el, nu se putea schimba instant ca să arate ca femeie, că nu era destul de sus ca dimensiune. A dorit asta și cu timpul i s-a transformat corpul, corpul lua aspectul a ceea ce doreai tu să exprimi și să experimentezi. Atunci a ales să fie femeie. Nu a avut copii. Copiii se făceau în mod sacru și conștient. Ori el era interesat de studiu și atunci a avut nevoie să fie feminin, pentru că dorea să lucreze cu energiile Maicii.
Era o ființă foarte echilibrată. Nu avea nevoie de relații sexuale și „călugăria” nu era un sacrificiu pentru el. Era echilibrat ca trăire, ca dorințe și energetic vorbind. Nu avea dureri, nu avea frustrări, cum e la noi care suntem scindați în două sexe. Nu era suferința asta cumplită de a tânji după corespondentul de sex opus și dorința sexuală care ne chinuiește. Este greu de înțeles cum era el, pentru că noi suntem scindați așa în masculin și feminin… și suferim atât de mult de neîmplinire din cauza asta, cu reflectare pe fizic…
Erau crescuți fără părinți, dar nu se simțeau frustrați de lipsa părinților. Copiii erau adunați periodic în încăperi în formă de ou și în fața lor stătea la un pupitru înalt pe un tron o Maică care emana iubire. Ea putea vedea sutele de elevi și putea simultan să vadă ce gândea și simțea fiecare din ei. Și dacă vreunul din ei avea cea mai mică urmă de durere, de frustrare, de singurătate, Maica cobora instant în el și îl impregna cu iubirea ei, îl îmbrățișa. În fiecare săptămână erau ore obligatorii pe care le petreceau cu Maica asta, care îi hrănea cu iubire (că nu era nevoie în fiecare zi). Fiecare din ei avea un vas, un obiect fizic pe care îl umplea Maica cu Iubire, apoi îl foloseau concret în restul timpului ca să pape din el, când aveau nevoie. Ar trebui să facem o sesiune de regresie separată numai pe tema asta… calea e deschisă. Despre copii.
Deci el nu a crescut cu traume, pentru că orice urmă incipientă de traumă era imediat depistată și tratată. În aceste pepiniere copiii erau crescuți fără părinți. Așa se numeau creșele astea…. li se spunea Pepiniere.
– Dar nu avea părinți? Era orfan?
– Avea părinți, dar părinții aveau altceva de făcut. În sensul că așa era organizată treaba acolo, era mai bine așa, mai eficient. E sistemul de educație de pe Vega. Acest mod de a crește copiii a fost adus din dimensiunile superioare. Creșterea în nuclee familiale s-a dezvoltat în dimensiunile mai joase, unde organizarea socială nu era atât de perfectă și unde era necesar nucleul familial în contact cu realități mai dure. Aici părinții aveau lucrurile lor de făcut, aveau agenda lor sufletească, și dacă s-ar fi dedicat copiilor asta i-ar fi încetinit din drumul lor și nu ar fi ajuns oricum la aceeași performanță educațională. Aici copiii erau îngrijiți de ființe special alese care trăiau numai pentru copii. Scopul vieții lor era doar servirea copiilor. Erau ca un fel de îngeri… creați pentru a servi. Nu erau îngeri, dar erau ființe create pentru a servi, Maici pline de iubire. Părinții oricât ar fi vrut, nu s-ar fi putut ridica la înălțimea Maicilor ca să dea iubire și îngrijire la copii.
– Și erau atlante Maicile astea?
– Nu. Erau doici profesioniste. Erau Maici profesioniste aduse de pe alte planete, din zona Lyra. Atlantida a fost la început colonie sau bază extraterestră, și au conlucrat la crearea ei Șapte Forțe.
Cam atât despre Velhar. Zice că mă pot conecta la el oricând și că este dispus a mă ghida.
– Mulțumim și onorăm. Ieșim din regresie. "
– Bun. Asta e toată informația pe care ai primit-o în legătură cu primul etaj de cristale?
– Da. Mai primesc informații referitor la mine…
– În ce calitate puteai intra acolo?
– Eram unul din lucrătorii cu ele, eram unul din păstrătorii lor.
– Și făceai asta în cadrul unei instituții legale sau era ceva ocult?
– Era ceva oficial, era okay. Nu eram în ilegalitate. Informația e că lumea mea vibra la nivel 4D. Existau lumi în octavele dimensiunilor… Iar aceste cristale mai și cântau! Ha ha!
– Cristalele cântau? Cum adică?
– În momentul în care se activau, cristalele începeau să cânte. Era o muzică așa… ca o vibrație pe care o simțeai mental și corporal, o puteai chiar vizualiza! Se formau armonii, solfegii armonice, la care te puteai calibra. Pentru a putea comunica cu o vibrație trebuia să te calibrezi și mulți dintre noi știau să vocalizeze, să facă vocalizări armonice. Dar Velhar era la un nivel în care nu mai avea nevoie să facă vocalize armonice, el se putea recalibra mental mult mai rapid. Dar trecuse și el prin școala de vocalize armonice, era o etapă necesară din pregătirea sa.
– Și la ce foloseau vocalizările astea?
– Păi ca să faci orice, trebuia să fii pe frecvența adecvată. Și ca să găsești frecvența vocalizai până simțeai că asta e! Ai nimerit frecvența potrivită! Era ca un declic energetic și de clar-știință. Pur și simplu știai fără nici o îndoială că asta este, și atunci îți vibra corpul într-un mod special și venea claritatea și vedeai și auzeai culori! Era o chestie sinestezică. Vedeai culori și unii le puteau chiar mirosi și gusta, și îți vibra corpul. În funcție de frecvența la care te calibrai, de asemenea mai putea să îți vuiască în urechi și puteai intra în extaz, puteai chiar avea orgasm… Important era să te controlezi foarte bine în timpul unei recalibrări, altfel nu mai ajungeai unde vroiai și nu îți mai îndeplineai țelul, uitai intenția de lucru inițială. Era nevoie de o disciplină austeră tocmai din cauza orgasmelor și a tentațiilor vibratorii, ca să zic așa. Tinerii începători se lăsau cu ușurință purtați de ele… Era ca și cum te-ai îmbăta, ca o orgie senzorială… Și nu era de dorit așa ceva. Velhar își dezvoltase o disciplină fermă.
– Și pentru ce făceai recalibrările astea?
– Păi era tehnica standard de conectare la cristale. Așa le activai ca să le legi la rețea. Le vibrai pe frecvența potrivită, găseai frecvența rețelei și le armonizai prin vocalize armonice. Odată ce stăpâneai acest „cânt al vibrațiilor”, puteai să creezi rețele.
– Doar prin sunet, prin cântul ăsta…
– Nu doar prin sunet, ci mental. Noi cei care lucram cu cristalele aveam structuri multidimensionale cristaline montate în ADN și în câmpul magnetic al ADN-ului, în jurul capului.
– Erau artificiale?
– Da.
– Adică implantate artificial?
– Da. Implantate artificial.
– Nu te nășteai cu ele?
– Te nășteai cu podurile, adică niște ancore sau cârlige în care se putea fixa tehnologia. Dacă nu aveai ancorele, nu se putea fixa. Ancorele erau dobândite prin munca în alte vieți. E vorba de dezvoltarea anumitor capacități.
– Foarte interesant!
– Activitatea de acest tip se înscria în ADN, și în ADN se formau realmente niște structuri în care se putea agăța tehnologia. Astea există în ADN-ul nostru și noi avem capacitatea de a le activa.
– Câte etaje de cristale erau în cameră?
– Cinci. La etajul de jos erau cristalele pentru comunicarea cu elfii și cu lumile interioare din Pământ. Apoi pe etajele de mai sus erau cristale pentru comunicarea cu dimensiuni stelare, din ce în ce mai sus. Cristalele erau specializate, fiecare din ele era folosit pentru o chestie specială.
Foarte interesant este că uneori cristalele începeau să cânte de la sine. Eu le-am explicat ca fiind tehnologie, dar ele erau de fapt vii. Sunt niște entități care le luminează și le însuflețesc. Uneori se conectau îngeri la ele, se conectau ființe înalte care vroiau să facă lucrări pe Pământ.
Și uneori s-a întâmplat că am intrat în această încăpere și era o cântare acolo și un concert divin! Dacă un păzitor intra acolo în timpul unui astfel de concert, era transfigurat, era proiectat brusc în alte sfere, și de asta păzitorii cereau ghizilor cristalelor să le spună dacă pot intra sau nu, pentru că vibrația putea fi prea înaltă pentru ei. Astfel de locuri erau patronate de entitățile angelice înalte ale cristalelor și ale culorilor, erau entități evoluate, și această încăpere de cristale nu putea fi folosită pentru rău, pentru a face ceva rău.
– Mai explorăm despre cristale sau sondăm ca să aflăm mai multe despre Velhar?
– Pentru moment ajunge despre cristale. Hai să aflăm mai multe despre Velhar.
– Este căsătorit? Are copii?
– Nu. E cum sunt călugării. Trăiește într-o comunitate de oameni asemenea lui. Dar nu sunt nici călugări, nici preoți. E ca o mănăstire. Stau singuri în cămăruțe. Fiecare are cămăruța lui. Aproape toată ziua ei meditează. Cuvântul meditație e pământesc… nu explică bine ce făceau. Ei de fapt călătoreau. Corpul lor fizic este în celulă, în chilie la stupul/mănăstire…. dar o parte din ei este plecată în călătorie prin univers. Velhar studiază, face proiecție astrală, bilocație, merge la școli unde învață.
– Stau singuri?
– Pot sta și câte doi dar stai să vezi, că e o distribuire faină a camerelor! Încăperile sunt sculptate/scobite în stâncă. În stânga e o chilie ovală. Lumina vine din pereți și o poți face mai mare sau mai slabă. Lumina venea din pereți, din piatra peretelui. În orașe se foloseau globuri de piatră care luminau, dar aici era tot peretele care scotea lumină. Era foarte frumos, pentru că erau culori diferite. Mai avea și cristale montate care erau foarte frumoase și emiteau lumină ca niște lămpi. Ce fain e!
Cristalele nu erau numai pentru iluminat frumos, erau și cristale calibrate pentru călătoria în stele și în alte lumi. Putea călători la bibliotecile de pe Arcturus! Putea să meargă în templele din Pleiade! Fiecare glob de cristal era calibrat la un anumit loc și când zic meditație înseamnă că el călătorește unde vrea și învață. Dar învață ca trăire, nu mental. El nu scrie nimic niciodată. El experimentează, înțelege, trăiește. E vorba de trăiri la nivel poți să zici și fizic, emoțional, mental… stări, culori, experiențe, emoții… Nu există vocabular standard la nivel 3D care să arate ce înseamnă „a învăța” în condițiile astea.
În partea dreaptă mai este o chilie a colegului său, iar între chilii este o cameră comună, un fel de living room mult mai luminat. Acolo este o masă de piatră caldă în sensul că nu era rece, puteai chiar să dormi pe ea fără să îți fie frig. Era o piatră artificială în sensul că ei turnau scaune, mese, altare etc în formele dorite.
Cele două chilii erau în oglindă. Oamenii erau distribuiți doi câte doi.
– De ce erau doi câte doi?
– Pentru socializare.
– Colegul era tot androgin?
– Da. Nu era nimic sexual între ei, nu. Am uitat să spun că Velhar arată ca un bărbat.
– A transcens sexul? Spunei că e androgin.
– Nu mai avea dorințe sexuale, nu prea îl mai interesau momentan. Trăia 700 de ani… Avea cam 500 de ani acum și arăta ca la 40 de ani. Nu avea nici o problemă de sănătate.
În trecut au fost perioade când a fost femeie, când arăta ca femeie. Același corp arăta feminin și a experimentat sexualitatea ca femeie atunci. Avea în el potențial feminin pe care îl putea scoate la folosire ca să acceseze lucruri feminine. Dar nu dorea asta momentan. Unde era el, nu se putea schimba instant ca să arate ca femeie, că nu era destul de sus ca dimensiune. A dorit asta și cu timpul i s-a transformat corpul, corpul lua aspectul a ceea ce doreai tu să exprimi și să experimentezi. Atunci a ales să fie femeie. Nu a avut copii. Copiii se făceau în mod sacru și conștient. Ori el era interesat de studiu și atunci a avut nevoie să fie feminin, pentru că dorea să lucreze cu energiile Maicii.
Era o ființă foarte echilibrată. Nu avea nevoie de relații sexuale și „călugăria” nu era un sacrificiu pentru el. Era echilibrat ca trăire, ca dorințe și energetic vorbind. Nu avea dureri, nu avea frustrări, cum e la noi care suntem scindați în două sexe. Nu era suferința asta cumplită de a tânji după corespondentul de sex opus și dorința sexuală care ne chinuiește. Este greu de înțeles cum era el, pentru că noi suntem scindați așa în masculin și feminin… și suferim atât de mult de neîmplinire din cauza asta, cu reflectare pe fizic…
Erau crescuți fără părinți, dar nu se simțeau frustrați de lipsa părinților. Copiii erau adunați periodic în încăperi în formă de ou și în fața lor stătea la un pupitru înalt pe un tron o Maică care emana iubire. Ea putea vedea sutele de elevi și putea simultan să vadă ce gândea și simțea fiecare din ei. Și dacă vreunul din ei avea cea mai mică urmă de durere, de frustrare, de singurătate, Maica cobora instant în el și îl impregna cu iubirea ei, îl îmbrățișa. În fiecare săptămână erau ore obligatorii pe care le petreceau cu Maica asta, care îi hrănea cu iubire (că nu era nevoie în fiecare zi). Fiecare din ei avea un vas, un obiect fizic pe care îl umplea Maica cu Iubire, apoi îl foloseau concret în restul timpului ca să pape din el, când aveau nevoie. Ar trebui să facem o sesiune de regresie separată numai pe tema asta… calea e deschisă. Despre copii.
Deci el nu a crescut cu traume, pentru că orice urmă incipientă de traumă era imediat depistată și tratată. În aceste pepiniere copiii erau crescuți fără părinți. Așa se numeau creșele astea…. li se spunea Pepiniere.
– Dar nu avea părinți? Era orfan?
– Avea părinți, dar părinții aveau altceva de făcut. În sensul că așa era organizată treaba acolo, era mai bine așa, mai eficient. E sistemul de educație de pe Vega. Acest mod de a crește copiii a fost adus din dimensiunile superioare. Creșterea în nuclee familiale s-a dezvoltat în dimensiunile mai joase, unde organizarea socială nu era atât de perfectă și unde era necesar nucleul familial în contact cu realități mai dure. Aici părinții aveau lucrurile lor de făcut, aveau agenda lor sufletească, și dacă s-ar fi dedicat copiilor asta i-ar fi încetinit din drumul lor și nu ar fi ajuns oricum la aceeași performanță educațională. Aici copiii erau îngrijiți de ființe special alese care trăiau numai pentru copii. Scopul vieții lor era doar servirea copiilor. Erau ca un fel de îngeri… creați pentru a servi. Nu erau îngeri, dar erau ființe create pentru a servi, Maici pline de iubire. Părinții oricât ar fi vrut, nu s-ar fi putut ridica la înălțimea Maicilor ca să dea iubire și îngrijire la copii.
– Și erau atlante Maicile astea?
– Nu. Erau doici profesioniste. Erau Maici profesioniste aduse de pe alte planete, din zona Lyra. Atlantida a fost la început colonie sau bază extraterestră, și au conlucrat la crearea ei Șapte Forțe.
Cam atât despre Velhar. Zice că mă pot conecta la el oricând și că este dispus a mă ghida.
– Mulțumim și onorăm. Ieșim din regresie. "
https://spiritdacic.blog/2018/08/10/velhar-si-cristalele-o-poveste-din-atlantida/
Daca aveti un imbold interior si doriti sa meditati cu ele,
cautati cristale atlante :
Postări
